Utilizarea
resurselor regenerabile este un domeniu în care avem tadiţie
în ceea ce priveşte inovarea, tehnologia şi producţia, dar
folosirea lor este încă mult sub nivelul la care am putea
ajunge sau cel la care se găsesc astăzi foarte multe dintre ţările
lumii. Pe lângă avantajele evidente legate de protecţia
mediului si implicit a vieţii fiecăruia dintre noi, pe termen mediu sau
lung aceste resurse duc la scaderea cheltuielilor şi la utilizarea
superioară a resurselor folosite acum pentru producerea energiei.
Startul, ca orice start, este greu şi presupune un efort investiţional
deloc neglijabil. De aceea consider că sunt necesare următoarele măsuri
stimulatorii consfinţite într-o lege pe care doresc să o
iniţiez:
- Alocarea cu prioritate
a suprafeţelor de teren pentru producerea de energie eoliană, solară
sau din orice alte resurse regenerabile nepoluante
- Acordarea de subvenţii
pentru investiţiile în echipamentele de producţie, indiferent
dacă este vorba de producţie destinată comercializării sau producţie
pentru uz persnal
- Acordarea unui drept
de preempţiune (în cazul preţurilor egale) pentru
achiziţionarea de către autoritatea publică a energiei produse din
resurse regenerabile
- Pentru producătorii
individuali, compensarea energiei produse suplimentar consumului propriu
Pentru iniţierea acestei legislaţii voi avea nevoie de sprijinul
tuturor celor interesaţi: specialişti, companii producătoare,
organizaţii neguvernamentale în domeniu, persoane fizice
interesate de energiile regenerabile. Aşa cum am procedat şi
în cazul legislaţiei privind tehnologia informaţiei şi
comunicaţiilor, tot ce vom construi, va fi rezultatul unui dialog
continuu care să armonizeze toate punctele de vedere şi toate ideile
bune venite de pretutindeni.