![]() |
![]() |
|||||||||||
|
||||||||||||
|
În
anul 1998 am propus proiectul care a fost validat de către
reprezentanţii industriei şi mulţi utilizatori interesaţi. A fost un
proiect gândit pentru 10 ani care a avut următoarele ţinte:
Aceste obiective au fost atinse. Pentru a ajunge aici am iniţiat o serie de acte normative (devenite legi) sau am colaborat cu Ministerul de specialitate şi cu alte autorităţi publice în domeniu în iniţierea lor. Ori de câte ori am considerat că lucrurile pot fi îmbunătăţite, am amendat actele normative respective în Comisia pentru IT&C din Camera Deputaţilor. Am înfiinţat comisia tocmai pentru a exista un loc în care punctele de vedere al specialiştilor în domeniu să poate fi discutate iar decizile să fie luate cu aportul tuturor. Practic, toată legislaţia a fost construită împreună cu producătorii şi utilizatorii care au fost interesaţi să participe la dezbaterea ei şi nu puţine au fost situaţiile în care mi-am amendat propriile iniţiative cu idei mai bune sau mai realiste venite din partea celor care au participat la discuţiile din comisie. Am prezentat proiectul meu în fiecare etapă a sa. M-am bucurat de sprijinul tuturor forţelor politice şi cred că aici a contat mult faptul că nu reprezint în Parlament un partid politic, ci faptul că reprezint breasla mea pofesională. Pentru tot acest sprijin le mulţumesc tuturor. Acum se cuvine să reamintesc felul în care măsurile legislative s-au legat între ele şi cu lumea reală. Pentru creşterea ponderii industriei de IT&C în PIB, principala măsură pe care am luat-o a fost anularea impozitului pe venit pentru programatori. Am promis lucrul acesta în campania din anul 2000 şi chiar dacă au existat prieteni care mi-au sugerat să nu promit lucruri imposibile, în anul 2001, printr-o colaborare foarte bună cu grupurie parlamentare şi cu Guvernul, lucrul acesta s-a întâmplat. Mai mult decât promisesem atunci (reducerea de la 40% la 8%), el a devenit zero. Am reuşit să păstrez această măsură şi după aderarea României la Uniunea Europeană. A fost foarte dificil, practic an de an a trebuit să înlătur presiunile venite în această direcţie, dar am reuşit să mă sprijin din nou pe grupurile parlamentare şi să conving Guvernul să rezistăm la presiuni. Această măsură a contat decisiv în trecerea la modelul fabricii de soft şi a adus în România investiţii mari în domeniu. Practic, aproape toate multinaţionalele mari au acum o prezenţă importantă în producţie sau cercetare, mulţi dintre conducătorii acestora vorbind despre voinţa României de a dezvolta domeniul peste tot unde au avut ocazia. Una dintre personalităţile care face în mod constant acest lucru este domnul Craig Barett, Preşedintele Intel. Pentru creşterea peţei interne, în special în domeniul hardware, am anulat accizele prima dată în anul 2000 pentru camerele foto digitale şi din nou, după ce au fost reintroduse în anul 2001 pentru toate produsele electronice. Am modificat succesiv Legea privind proprietatea intelectuală în aşa fel încât domeniul IT&C să fie afectat cât mai puţin de pretenţiile exagerate ale producătorilor de conţinut multimedia. Lucrul acesta a contribuit la democratizarea accesului la tot ce înseamnă hard, prin menţinerea produselor la preţuri rezonabile. Numai acciza pentru monitoare însemna dublarea preţului acestora. Pentru creşterea utilizării calculatorului, am iniţiat programul Euro 200 şi m-am bucurat de sprijinul Guvernului pentru realizarea sa. În 2008 am avut şi cel mai mare eşec din toţi aceşti ani prin pierderea la un vot diferenţă a legii pe care o iniţiasem pentru deducerea din impzitul pe salariu a unui calculator sau unei componente hard sau soft în valoare de 200 de Euro pentru toţi salariaţii. Votul lipsă a fost votul meu. A fost singura zi când nu am avut cartela de vot la mine. Evident, voi relua întregul demers pentru a trece această lege. Am încurajat dezvoltarea tuturor reţelelor de comunicaţii, indiferent de tehnologia pe care o utilizau. Pentru o dezvoltare rapidă am încurajat extinderea reţelelor de bloc încă de la apariţia acestora şi am fost cel care a propus organizarea lor în ceea ce este azi Interlan. Am propus încă din 2002 realizarea de reţele metropolitane în marile oraşe, pentru ca toţi utilizatorii să poată beneficia de ofertele tuturor operatorilor. În acest fel, vom depăşi monopolul de servicii care derivă din cel de infrastructură. Astăzi au început lucrările la reţelele metropolitane ale oraşelor Bucureşti, Timişoara şi Cluj. Am insistat pentru trecerea la neutralitatea tehnologică atât în IT cât şi în comunicaţii. Astfel, am colaborat cu autoritatea de reglementare în domeniu pentru a pune la dispoziţia utilizatorilor spectrul fără conotaţii tehnologice şi am reuşit să conving multe autorităţi publice de faptul că specificarea unui tip de produs hardware sau software, chiar dacă este urmat de cuvintele "sau echivalente", este împotriva oricărei logici a pieţei libere. De aceea am reuşit să opresc orice achiziţii din sursă unică şi cred că lucrul acesta a contribuit semnificativ la creşterea concurenţei şi la scăderea preţurilor şi creşterea calităţii. Am iniţiat începând cu 1998, anul în care am scris legea semnăturii electronice, legislaţia pentru documentele în formă electronică. Până acum, ea conţine legile pentru semnătura electronică, marca temporală, notarul electronic, arhivarea electronică, facturarea electronică şi utilizarea setului de caractere româneşti în administraţia publică. Ele constituie fundamentul legislativ pentru ceea ce urmeaza să construiesc în anii care vin: legislaţia pentru comerţ electronic (România a implementat directiva europeană care nu prea are legătură cu comerţul electronic), legislaţia privin contabilitatea în formă electronică şi, mai ales, legea cadru pentru e-guvernare. În domeniul învăţământului şi cercetării, am sprijinit instituţiile de învăţământ superior în colaborarea cu mediul privat. Cazul centrului de cercetări al lui Infinion şi al colaborării cu Universitatea din Bucureşti este unul dintre exemplele pe care le pot da. Am încurajat şi dezvoltarea cercetării în interiorul companiilor româneşti şi voi iniţia şi legislaţia care să stimuleze acest lucru, chiar dacă nu va fi foarte pe placul Uniunii Europene. Suntem o ţară care are ce dezvolta în acest domeniu şi este firesc să facem aceşti paşi. Nu am prevăzut corect faptul că sistemul de învăţământ nu va putea susţine rtmul de creştere al industriei. De aceea, va trebui să găsim soluţii pentru a nu ajunge la o criză cronică a forţei de muncă şi la scăderea investiţiilor. Pentru că îmi este un domeniu foarte drag, chiar dacă nu are legătură directă cu cel al tehnologiilor, am să mă refer şi la legislaţia în domeniul minorităţilor şi a drepturilor omului. Unele dintre actele normative iniţiate sunt astăzi legi, altele aşteaptă să devină. Mă refer aici, în primul rând la drepturile compensatorii pentru cei care au fost persecutaţi pe motive etnice în special după instaurarea şirului de dictaturi în România şi în special la românii proveniţi din Basariabia persecutaţi pentru că erau români. Pentru aceste drepturi voi insista în continuare, până când ele vor deveni realitate. Am iniţiat sau amendat aproape tot ce înseamnă legislaţie cu caracter de protecţie a drepturilor omului şi minorităţilor naţionale. Am negociat cu fiecare dintre guvernele care s-au succedat sprijinul acordat organizaţiilor noastre pentru dezvoltarea învăţamântului şi culturii specifice şi ca urmare, alocaţia bugetară pentru acestea a crescut în patru ani de opt ori. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au fost alături pentru tot ce am reuşit să înfăptuim. |
||||||||||||
| | despre mine | recomandă | | ||||||||||||